Acum vreo doua saptamani, Olguta Vasilescu a anuntat pe contul sau de Facebook cateva dintre directiile unei noi reforme fiscale. In mare, schimbarile majore sunt urmatoarele:

• Calculul taxelor la nivel de gospodarie, spre deosebire de sistemul actual unde taxele se calculeaza la nivel individual. Acest lucru va permite deducerea unor cheltuieli la nivel de gospodarie (curatenie, sanatate, educatia copiilor etc).
• O introducere a unor rate diferentiate de taxare. Aceasta este o schimbare majora, intrucat cota unica actuala (16%) nu s-ar mai aplica, lasand locul unor cote diferentiate de 0% (pentru salarii de pana in 2000 RON) si 10% (pentru salarii de peste 2000 RON).
• In continuare, veniturile medicilor, cercetatorilor, IT-istilor si cele provenite din agricultura de subzistenta nu se vor impozita.

 
M-am uitat pe sarite la interviul pe care ministrul de finante Viorel Stefan l-a acordat jurnalistilor de la In fata ta. Inafara de faptul ca de-abia am auzit niste cifre din gura lui, a tot tinut sa spuna ca e vorba de un plan provizoriu si ca inca nu s-au estimat efectele economice ale acestei reforme. Cu toate acestea, reforma ar urma sa se produca din ianuarie 2018, ceea ce lasa Guvernului doar cateva luni pentru a veni cu niste planuri clare.
 
Presupunand ca aceasta reforma a fost bine gandita (si toate semnele de pana acum sugereaza ca nu e cazul), haideti sa ne uitam la cum arata economia romaneasca si sa vedem daca o astfel de reforma e o idee buna. 

Prima intrebare: cat de importante sunt taxele pe venit in Romania?
TL;DR: foarte. Vorbim de un sfert din taxele colectate in Romania.
 
In graficul de mai jos, am comparat Romania cu media europeana si o tara in care taxele sunt foarte mari (Olanda). Se poate observa ca in Romania, ponderea taxelor pe venit este mult sub media europeana: in 2015, acestea erau doar 6.6% din PIB, spre deosebire de 13% in UE28. 

Sursa: Eurostat

​​In urmatorul grafic, m-am uitat la ponderea tuturor taxelor si contributiilor sociale in PIB, pentru cele 3 categorii (UE28, Olanda, Romania). E destul de clar ca diferenta persista: in Romania, taxele sunt 28% din PIB, in timp ce media europeana e de 40%. Cu alte cuvinte, statul roman e mult mai sarac (si mai mic) decat in tarile vestice. 

Sursa: Eurostat
 
Pana aici, nimic nou: tarile bogate au state mai bogate si capacitate mai mare de a impune si colecta taxe. E bine sa tinem cont de aceste lucruri in dezbaterile care (sper ca) vor urma, intrucat Fiscul romanesc nu se poate compara cu cel german sau olandez. In plus, ma indoiesc ca Fiscul poate manca destul jaratec in urmatorii doi ani, devenind comparabil cu IRS-ul. 
 
Dat fiind ca in 2015 taxele pe veniturile personale erau 6.6% din PIB, iar taxele totale erau 28% din PIB, putem conclude ca this is a big deal: vorbim de aproape un sfert din totalul taxelor colectate in Romania.
 
A doua intrebare: care e distributia veniturilor in Romania?
TL;DR: avem foarte foarte multe venituri foarte mici: in 2013, 80% dintre venituri erau sub 1000 RON.
 
Desi am cautat vreo ora pe net niste date serioase despre distributia veniturilor in Romania, nu am reusit sa gasesc mai nimic (inafara de microdate de la Eurostat, care mi-ar fi luat ceva timp sa le prelucrez). Datele de mai jos sunt luate dintr-un raport din 2013 al Bancii Mondiale si ofera o idee despre cat de saraca si inegala este Romania. 

Sursa: World Bank, 2013. Labor Taxation in Romania: Issues and Reform Options.

80% dintre veniturile din Romania sunt sub 1000 RON (260 EUR) lunar. Aceste 80% dintre venituri platesc 17.9% din totalul taxelor pe venit.
 
Aproape o treime (32%) din taxele pe venit sunt platite de cei cu venituri intre 1000 si 3000 RON, care reprezinta cam 14.7% din totalul platitorilor de taxe.
 
Cei mai bogati 6.4% dintre romani, care au venituri de peste 3,000 RON anual, platesc 50% din totalul taxei pe venit.
 
Alta intrebare: cat ar costa taierea acestor taxe?
TL;DR: Foarte mult. O estimare initiala e cam de 3% din PIB. 
 
Acum, haideti sa facem cateva calcule rapide:

• Cei cu venituri sub 2000 RON nu vor mai plati deloc taxe pe venit. Asta inseamna ca Guvernul va pierde cu siguranta cei 18% platiti de catre cei cu venituri sub 1000 RON si estimez eu ca o treime din cei 32% platiti de cei care au venituri intre 1000 si 3000 RON. Totalul: 28.5% din totalul taxei platite acum nu va fi platit deloc. Cost (foarte foarte grosso-modo): 28.5% * 6% (ponderea taxelor pe venit in PIB) * 169  mld EUR (PIB 2016) = 2.9 mld EUR dintr-un foc (cu procentele din 2012, la nivelul PIB-ului din 2016). Tinand cont ca totusi salariile au crescut foarte mult in ultimii ani, presupun ca acest numar ar fi ceva mai mic.  In orice caz, este un cost imens, chiar daca ar fi doar 1 miliard de euro fata de 3 cat e in calculul acesta.
• Cei cu venituri de peste 2000 RON nu ar mai plati cota de 16%, ci doar 10%.  Asta inseamna ca 71.5% (100 – 28.5) din veniturile aduse de taxa pe venit vor fi afectate de aceasta scadere a taxei marginale. Daca inainte totalul era de 7.25 mld EUR (71.5% * 6% ponderea taxelor pe venit in PIB * 169 mld EUR PIB 2016), acum se vor pierde 6 puncte procentuale din taxa. Grosso-modo, vorbim de 7.25mld / 16 * 6 = 2.7 mld.
• In total, daca mentinem structura veniturilor si taxelor din 2012 si calculam utilizand PIBul din 2016, obtinem 2.7 + 2.9 = 5.6 mld EUR, sau 3.3% din PIB. Aceste calcule nu sunt deloc precise, asa ca e posibil sa vorbim de mult mai putin. Cu toate acestea, putem fi siguri ca va fi o schimbare de anvergura, care va fi probabil foarte costisitoare. Nimic din ce am citit pana acum nu-mi sugereaza ca Guvernul a analizat atent consecintele unei astfel de reforme

 
Concluzii

• Desi sunt adepta impozitului cu cote diferentiate (acest articol trece in revista motivele teoretice pentru care cota unica este un instrument inferior cotelor diferentiate ), nu cred ca aceasta reforma a fost bine gandita. Mai mult, va fi foarte scumpa, intr-o perioada cand economia este in crestere. O astfel de politica prociclica pare prost temporizata, chiar daca ar fi bine gandita si executata.
• Ideea cresterii nivelului de progresivitate a sistemului de taxare din Romania este binevenita. Daca introducerea cotei diferentiate este imposibila din pdv politic (cu exceptia cazului cand toate cotele ar scadea, cum e in cazul acestei reforme), putem discuta despre sisteme de tax credits pentru cei mai saraci romani. 
• Din moment ce calendarul implementarii reformei este foarte strans, ma astept sa fie mult haos in momentul deadlineului declaratiilor. Pana acum, nu avem motive sa credem ca statul roman este capabil sa implementeze un sistem eficient de taxe online, care sa functioneze ireprosabil peste mai putin de 2 ani. Daca nici asta nu merge din cauza ineficientelor administrative, ar trebui sa reformam mai intai ANAF.
• Prin mutarea responsabilitatii platii si a calculului taxelor de la angajator la angajat si schimbarea datei pana la care trebuie platite taxele, statul roman va crea o gaura imensa la buget (chiar daca va fi temporara). In primul an, romanii vor plati taxele la inceputul lui 2019, ceea ce inseamna ca in 2018, statul roman nu va colecta taxele pe venit. Practic, 2018 va fi un mare semn de intrebare in ceea ce priveste veniturile statului, asa ca ma astept ca deficitul bugetar sa creasca semnificativ. Guvernul poate sa foloseasca aceasta reforma pentru a creste deficitul in alte scopuri, spunand ca veniturile vor veni in anii urmatori. Astfel, nota de plata va veni in viitor, cand probabil actualul Guvern nu va mai fi la putere. Astfel se pot castiga puncte de imagine pe termen scurt, spunand ca au crescut veniturile.
• Pentru ca Romania sa mentina un deficit bugetar de sub 3% din PIB, eu vad cateva posibilitati prin care se va putea achita nota acestei reforme:
  • Scaderea si mai drastica a investitiilor publice
  • Cresterea altor taxe, care sunt si mai greu de colectat si vor creste nivelul de ineficienta al sistemului fiscal
  • Cresterea nivelului taxelor pe venit, in ciuda anunturilor facute de pana acum. Utilizand mecanismele implementate pentru aceasta reforma, nu ar fi greu sa se creasca cota maxima de la 10% la 15-20%. 

         Nu cred ca vreuna dintre alternativele de mai sus este binevenita, motiv pentru care consider ca Ministerul de Finante ar trebui sa se uite la alte posibilitati de reforma (incepand cu eficientizarea ANAF, implementarea unui sistem de plata online a tuturor taxelor si terminand cu tax credits).

În ultimul an și jumătate, am descoperit resurse de bunăvoință și energie care nu credeam că ar fi posibile în România. Am văzut oameni care sunt dispuși să dea din timpul sau banii lor ca să susțină o idee sau un proiect în care cred. Acești oameni sunt conștienți că singura soluție pentru o societate mai bună, mai prosperă și mai corectă este implicarea lor în viața cetății, fie în societatea civilă sau în partide politice.

Acestea fiind spuse, simt tot mai acut nevoia unei opoziții adevărate în peisajul politic românesc. După absența asurzitoare a PNL-ului și bâlbele lui Nicușor Dan, e destul de clar că partidele actuale nu au nivelul necesar pentru a direcționa energia existentă în generația mea (23-35 ani) sau cea rămasă părinților mei. De aceea, n-am avut somn și am început și eu să visez cu ochii deschiși la un partid care m-ar convinge pe mine să-l votez din inimă și creier. Vă prezint câteva idei rapide, poate printr-un brainstorming comun putem să cristalizăm niște idei clare.

Vă spun de pe acum că în mod normal, eu mă consider un om de centru-stânga, deși n-am votat niciodată PSD (și la cum merg lucrurile, nici nu o voi face foarte curând).  Anii de stat în Olanda mi-au arătat că un stat social eficient poate eradica sărăcia și poate asigura fiecărui cetățean un trai decent. Mai important decât atât, sunt ferm convinsă de importanța mobilității sociale (prin finanțarea politicilor de sănătate și educație) și de faptul că aceasta ar trebui să fie una dintre prioritățile politicilor publice.

Aceste deziderate nu exclud inițiativa privată: consider că piața (cu adevărat) liberă este un mecanism eficient de alocare a resurselor, iar rolul statului este de a diminua (și nu elimina) inechitățile care pot apărea într-un astfel de sistem, de a crea cadrul instituțional necesar unei economii de piață funcționale și de a oferi bunuri publice (infrastructură, apărare etc).

Prioritatea 1: crearea unui cadru legal propice dezvoltării economice

• Direcția 1 (nu-s jurist, so feel free to add): egalitatea tuturor în fața legii, independența justiției, controlul democratic asupra serviciilor secrete, predictibilitate legislativă (fără schimbări ale legilor importante de pe azi pe mâine), transparență în procesul legislativ (vot electronic la vedere în Parlament, dezbateri publice anunțate cu destul timp înainte, încurajarea studiilor de impact independente).

Prioritatea 2: crearea unui cadru administrativ propice dezvoltării economice

• Direcția 1: transparență în procedurile de angajare la stat, publicarea tuturor grilelor de salarizare, numirea, evaluarea și remunerarea managerilor pe criterii de competență clare, publice, stabilite ex-ante. Responsabilizarea angajaților din sistemul de administrație publică, atât prin răspundere legală (acolo unde are sens), cât și prin interzicerea accesului persoanelor condamnate penal pentru corupție la funcții unde ar avea dreptul de a decide ce se face cu banii. Acest ultim punct pare destul de drastic, deci aș vrea să știu dacă poate avea consecințe neașteptate.
• Direcția 2: crearea unei birocrații eficiente, care să minimizeze costul interacțiunii cu statul. Printre acestea, se include utilizarea la scară largă a serviciilor de e-government (pentru obținerea adeverințelor și autorizațiilor, plata taxelor, înscrierea copiilor în școli etc). Continuarea proiectului de tăiat hârtii, mai ales pentru mediul de afaceri.
• Direcția 3: gestionarea banilor publici trebuie făcută cât mai eficient și transparent. Astfel, achizițiile publice trebuie făcute în baza unor calcule economice care să includă proiecții pe termen mediu-lung. În cazul reformelor de anvergură, este nevoie de studii de impact, dezvoltarea de proiecte pilot și încurajarea metodelor științifice de impact assessment.

Presupunând că acest partid ideal ar reuși să oprească furtul din bani publici implementând prioritățile 1 și 2, putem discuta despre prioritățile de investiții. Din păcate, multe dintre propunerile pe care le-am scris mai jos nu se pot implementa fără un control strict asupra fondurilor publice: sunt foarte multe investiții care trebuie făcute în România și corupția generalizată crește costurile acestor proiecte. Mai mult, incompetența, combinată cu interesele corupte, poate duce la crearea unor proiecte-mamut, risipă de bani și rezultate proaste. Prioritatea trebuie să fie curățarea felului în care sunt utilizate fondurile publice și schimbarea noastră, a societății, la nivel de discurs: statul suntem noi, iar cei care fură de la stat fură din buzunarele noastre.


Prioritatea 3: crearea unei infrastructuri care să ajute dezvoltarea economică

• Direcția 1: crearea unei rețele naționale de autostrăzi în următorii 10 (maxim 15) ani. Da, asta include neapărat și o autostradă către Moldova. Nu pentru că sunt eu de acolo, ci pentru că ignorarea celei mai sărace zone din România în timp ce celelalte se dezvoltă accelerat va duce la tensiuni de ordin social și politic. Moldova este granița estică a UE, iar dezvoltarea economică durabilă (și echitabilă) este și o strategie pentru a limita influența populismului naționalist-xenofob prin această zonă.
• Direcția 2: dezvoltarea transportului în comun, în special în orașele mari. Acest lucru va ajuta la scăderea congestiei și le va elibera locuitorilor acestor zone timp prețios. Nu trebuie uitată infrastructura feroviară, care e vai și amar de ea.

Prioritatea 4: pregătirea forței de muncă a viitorului prin reformarea educației

• Direcția 1: reformarea sistemului de învățământ pre-universitar în așa fel încât să elimine analfabetismul (inclusiv pe cel funcțional). Nu putem discuta despre gândire critică, dezvoltare durabilă și rezistență la manipulare în condițiile în care există zone din țară unde oamenii de-abia silabilesc.
• Direcția 2: reformarea sistemului universitar prin creșterea nivelului de predare și a calității cadrelor didactice. Angajările și promovările trebuie făcute pe baza unor criterii clare de competență (publicații, evaluările din partea studenților etc). Aplicarea unei politici de toleranță zero față de plagiat, oriunde ar avea acesta loc. Există multe exemple de bune practici, chiar și în estul Europei, dar este nevoie de voință politică.
• Direcția 3: construcția unui sistem public de grădinițe și creșe, capabil să gestioneze educația timpurie.  Acest sistem ar ajuta mult la dezvoltarea profesională a părinților (în special a mamelor de copii mici) și ar asigura copiilor un start bun în viață.
• Direcția 4: crearea unui institut independent de științe ale educației, unde să se facă studii științifice legate de diferitele metode de îmbunătățire a educației din România.

Prioritatea 5: crearea unui sistem de sănătate funcțional și performant

• Direcția 1: construcția unor spitale universitare mari, moderne, în câteva mari orașe. Vorbesc despre spitale mari întrucât acestea ar acoperi tot necesarul de specializări într-un singur campus și astfel am evita situațiile de tipul Moartea Domnului Lăzărescu, când pacienții sunt plimbați de colo-colo cu Ambulanța între spitale. De asemenea, vor trebui construite și niște spitale orășenești, care se vor ocupa de cazurile mai puțin complicate și vor deservi și zonele rurale. În orice caz, trebuie impuse standarde draconice de igienă.
• Direcția 2: reformarea sistemului de asigurări de sănătate, pentru a transparentiza cheltuielile și a permite standardizarea metodelor și costurilor medicale. Există multe sisteme funcționale, de la modelul asigurărilor private ultra-reglementate din Olanda, până la sistemele 100% publice din Spania sau Franța. Toate au în comun medicii de familie ca gate-keepers ai specialiștilor, manuale de practică pentru doctori, adeziunea obligatorie și standarde de cost.

Prioritatea 6: creșterea mobilității sociale, măcar în cazul noilor generații

• Direcția 1: În următorii zece ani, ar trebui să micșorăm rata abandonului școlar cel mult până la targetul de 11.3% setat de strategia Europe 2020 a Uniunii Europene. Trebuie înțelese motivele abandonului școlar și create strategii eficiente care să rezolve aceste probleme. De exemplu, dacă lipsa banilor este motivul principal pentru care copiii abandonează școala, se pot implementa sisteme de ajutor social condiționate de venit și de nivelul de educație al copiilor. Dacă abandonul este cauzat de starea precară a familiei (violență, alcoolism, neglijență etc), se poate discuta despre internate sau alte soluții. În orice caz, trebuie să ne gândim întotdeauna la cauze și efecte și politicile care pot să rezolve problemele societății în care trăim.
• Direcția 2: asigurarea unui sistem echitabil de finanțare a studiilor universitare. Sistemele de cămine universitare și existența locurilor de la buget mi se par pași în direcția bună, dar trebuie să ne asigurăm că aceste programe sunt administrate eficient, în interesul studenților. Un sistem de burse dublu condiționate (de merit și nevoi financiare) poate fi o altă metodă de încurajare a elevilor inteligenți și  muncitori, dar săraci, să urmeze o facultate.

Prioritatea 7: crearea unui sistem fiscal echitabil

• Direcția 1: creșterea progresivității sistemului de taxare din România și taxarea tuturor surselor de venit (inclusiv cele din investiții, capital, proprietăți, chirii etc, dar nu neapărat cu aceeași rată). Această creștere a progresivității poate fi făcută în mai multe feluri: prin crearea unui sistem de tax credits (inclusiv EITC) pentru anumite categorii sau prin renunțarea la cota unică în favoarea unor cote diferențiate în funcție de venit.
• Direcția 2: creșterea eficienței ANAF, a ratei de colectare a taxelor și valorificarea bunurilor confiscate.

Conform unui studiu al Băncii Mondiale din Noiembrie 2013, marea majoritate a românilor (78.9%) au raportat venituri taxabile de sub 1000 RON. Este normal ca cei cu venituri mai mari (deși nu foarte mari, comparativ cu restul Uniunii Europene) să nu susțină creșterea taxelor, atâta timp cât nu văd rezultatele banilor lor. Astfel am ajuns la un sistem fiscal aproape regresiv, în care cei cu venituri mici plătesc taxe, iar cei cu venituri mai mari, care nu sunt plătiți doar cu salariul, plătesc în medie o rată mai mică. Dacă dorim “o țară ca afară“, va trebui să fim dispuși să ne plătim taxele și să stăm cu ochii pe cei care ne administrează banii.


Prioritatea 8: continuarea direcției vestice ( UE-SUA ) a României

• Direcția 1: Continuarea parcursului României în UE. Mi se pare că, deși românii încă trebuie să învețe cum să-și apere interesele în mod eficient la Bruxelles, parcursul european al României trebuie să continue. Uniunea Europeană este singura șansă reală de dezvoltare a României și mi-e greu să-i iau în serios pe cei care susțin apropierea de vecinii noștri estici în detrimentul parteneriatului cu UE. Predictibilitatea instituțională cerută de UE, susținerea oferită reformelor din justiție, fondurile europene și mecanismele de transparență sunt niște pârghii care pot fi folosite pentru a dezvolta România. Alternativa la presiunea aceasta se vede în Republica Moldova: sărăcie, corupție și un cerc vicios de disperare și resemnare.
• Direcția 2: Continuarea parcursului României în NATO.

​

Am citit articolul asta cu sufletul la gura, cam ca pe "Dragul meu turnator" a lui Liiceanu. Nivelul asta de supraveghere, care pare desprins din romane distopice sau thrillere hollywoodiene, a fost o realitate traita de parintii si bunicii nostri.


Au trecut doar 30 de ani si totusi de fiecare data cand citesc astfel de povesti, simt ca nu ma sperii destul si ca memoria colectiva s-a sters prea usor. Cumva, totul pare sa se fi intamplat intr-un trecut innegurat, desi multi dintre turnatorii si securistii de atunci au ajuns politicieni si oameni de vaza in societatea post-decembrista. Nu am reusit sa-i scoatem de acolo. Cu timpul, ei vor pleca cu picioarele inainte din viata publica, dar metehnele lor vor ramane.


Nu am studiat comunismul in scoala, am auzit doar povesti din familie, cu securisti, turnatori si batai in usa la orele mici din noapte. Acum cativa ani, m-am apucat de citit de capul meu si m-am speriat de cunostintele mele limitate in materie de comunism. Sunt curioasa cat timp va dura pana cand se va preda in scoli o istorie a anilor 1946-2000, care sa-i invite pe copii sa analizeze greselile acelor ani. Mi-e teama ca pana atunci, vom uita si nu va mai conta.

​Am citit si eu programul USR. Sustin oricand un astfel de demers, in care partidele politice incearca sa exprime strategia pe termen mediu/lung a partidului lor. In teorie, prin asumarea unui program, partidele devin un pic mai previzibile, intrucat pot fi luate la rost daca sustin lucruri neconforme cu planul propus. 


Cu toate acestea, nu pot sa spun ca am fost impresionata de acest program. Cateva observatii:

1. Este prost comunicat si foarte user-unfriendly. E scris dezlanat, cu multe cuvinte si destul de putine idei. Daca USR vrea sa comunice eficient planurile sale, ar trebui sa aiba o lista clara de maxim 5 propuneri de mare impact pe care vor sa le implementeze. Restul programului ar broda pe marginea acestor propuneri si ar adauga si domenii de interes mai scazut.
2. Vor sa sustina antreprenoriatul prin educatie antreprenoriala si lobby prin intermediul camerelor de comert. Aceeasta e o initiativa laudabila, dar ma indoiesc ca este masura cea mai efectiva de incurajare a antreprenoriatului. Predictibilitatea legislativa, accesul la capital, birocratia prietenoasa sunt factori mult mai importanti decat “educatia antreprenoriala”.
3. Reindustrializare prin orientarea catre sectorul IT. Foarte bine, dar cum? Nu am vazut nici o masura concreta: mai multe fonduri in educatie&cercetare, scaderea taxelor in domeniu, proiecte speciale ale statului, lobbying, garantii de finantare? 
4. Ajutarea micilor fermieri printr-un sistem de microcredit. Aceasta masura este buna pe termen mediu, dar cam atat. Ea incurajeaza un sistem de agricultura de subzistenta, neperformant, care tine o mare parte din societatea romaneasca intr-o saracie perpetua. Conform Bancii Mondiale, in Romania 25% din forta de munca lucreaza in agricultura. Comparati asta cu Polonia (11%), Olanda (2%), Franta (3%), Spania (2%) si veti vedea ca aceasta cifra nu e sustenabila.  Pentru a crea cu adevarat valoare, agricultura romaneasca are nevoie de mecanizare, automatizare si investitii in stocare (ce-i drept, si cei de la USR sunt de acord cu asta). Aceasta modernizare se va intampla pana la urma, iar cand se intampla, fermierii isi vor pierde slujbele. Avem nevoie de un plan de educare si reprofesionalizare a acestor fermieri, nu numai de peticeli pe termen scurt. 
5. Un prieten de-al meu observa ca programul sustine o Europa puternica, dar un paragraf mai jos zice ca sustine o Romania"care se comportă ca un membru cu drepturi depline și este capabilă să-și formuleze și să-și urmărească interesele naționale, nu doar să se alinieze poziției europene”. Ma bucura sa vad dimensiunea pro-europeana a USR, dar ma ingrijoreaza aceasta portita de scapare.
6. Lipsa unor masuri clare legate de inegalitatea in crestere din Romania si sistemul de asigurari sociale, dupa cum bine remarca Dan Tapalaga. Inteleg ca USR incearca prin acest program sa atraga electoratul de dreapta prin crearea unui stat mai eficient. Desigur, statul roman este atat de risipitor la ora actuala, incat inca este fezabil din pdv politic sa vorbesti de “trickle down economics”. Sper sa vad aceasta dimensiune sociala cat mai curand in discursul USR, pentru ca saracia inca este endemica in Romania.